După atâta gargară în lumea politică avem un guvern cu 800 de ministere, făceam minister și pentru uși, doar, doar o să mai aibă și rudele, nepoții job-uri la stat.
Dar acum nu asta e important, problema este la BNR, a scăpat de sub control inflația, guvernul nu e interesat, UE nu poate să ne tragă de mâneci din cauza pandemiei, iar noi am exagerat, domnul Guvernator probabil sfătuit de ,,marea economistă” Dăncilă, a încercat un truc ieftin, dacă în 90’ am tăiat câteva zerouri, acum ce să tăiem …coada leului, dar cum suntem noi românii, am găsit o metodă de a printa bani mai mulți, cum?
Simplu, inventăm monede, bancnota de 20 de lei ne arată de fapt că inflația nu poate fi stăpânită, iar BNR-ul o ascunde printând bani cu scuza că avem o nouă bancnotă și trebuie pusă în circulația, o idee bună ai zice, da, chiar e bună, dacă economiștii aveau 4 clase, bursa și crypto au căzut aseară în USA ( cea mai mare putere economică), iar PNRR-ul singurul nostru colac de salvare, clar nu o să fie respectat de PSD, deoarece dorește să mărească pensiile celor deja cu venituri uriașe, luând banii care au fost acordați pentru investiții. Din păcate ne-am întors în 2000, nu o să învățăm din greșeli niciodata.
P.s. cea mai bună valută este francul elvețian, un mic pont😉